Alte ganduri

Reciprocitate - intelegere prin care doua parti obtin de comun acord pe rand, un beneficiu,bun, avantaj.

Incearca sa iti imaginezi o fetita de cativa anisori mancand un tort de ciocolata cat o roata de masina. Daca printr-o minune il va manca crezi ca ea va mai ravni la ceva dulce in urmatoarele ore ?
Eu zic ca nu, e deja satula de dulce,nu mai cauta nimic asemanator. Ce incerc sa spun e ca flamanzim dupa ceea ce ne lipseste nu dupa ce avem deja.

Un suflet/stomac plin de iubire n-o sa caute niciodata reciprocitate N-o sa astepte ca tu sa ii servesti prima bucata de tort,el e deja satul . El nu are nevoie de asta, el simte iubirea si traieste prin ea.El a gustat din dulceata iubirii si e dispus sa te apropie si pe tine de urmatorul ospat.

Insa cel care doar a auzit de tortul cat roata masinii - el nu va face decat sa flamanzeasca dupa el dar cel mai important e ca harta lui spre el e eronata.Atat de eronata incat te roaga pe tine sa-i arati primele repere. Sa il indrepti tu in directia corecta. De asta nu-ti ofera nimic, pentru ca are nimic de oferit. De asta cauta de la tine un gest gentil, pentru ca pe harta lui nu are reperul asta.Nu are localul Iubire sau pensiunea Daruire.

Sa lasam reciprocitatea deoparte si sa constientizam lipsurile noastre,sa ne dam seama ca harta noastra spre iubire nu e google maps(varianta pentru suflete) ci e una desenata pe o plaja maturata de valuri.
Haidem sa nu mai asteptam ca celalalt sa faca primul gest si sa puna pe harta ta localul iubirii, incepe cu ce ai si de acolo construieste.

Ma intreb cat va mai dura pana cand satul de haos ma voi aseza si voi sta de vorba cu mine. Ma intreb cand se va intampla asta. Sufletu-mi trimite pe whatsapp tot felul de selfi-uri, pesemne ca pozeaza-n victima. Sufletu-mi e un fel de facebook, pana cand sa dau scroll infinit printre amintiri ? Pana cand sa verific profilul momentelor de portelan din viata mea. Simt ca ar trebui sa dau block tuturor profilelor fake pe care le am la follow si sa incep un nou cont, o noua viata.

Ma simt obosit, vreau sa stau de vorba cu mine - sa fiu un fel de ask.fm, dar pentru suflet. Vreau sa fiu un fel de super mario - insa calatoria mea sa nu duca inevitabil catre salvarea printesei ci catre descoperirea sinelui. Vreau sa fie o aventura in care sa ma descopar si sa colectionez puncte, sa trec peste obstacole si sa-mi odihnesc truda de peste zi, seara sa pot lasa joystick-ul jos si sa nu mai numar puncte ci momente de intimitate.

Ma simt vlaguit de mine si din cauza mea. Simt ca sunt multe intrebari pe care nu le pun si ca povara ce mi-e dat sa port  depaseste pragul meu de toleranta emotionala. In curand voi plange cu intrebari si voi avea nevoie de raspunsuri, doar asa voi dizolva barajul de suspine si padurea de ganduri ce-mi bantuie noaptea.

Se spune ca prietenul la nevoie se cunoaste, de aici si zicala pestele la foame se cunoaste ,pinguinul  cand aluneca se cunoaste s.a.m.d - Fara poezie viata e pustiu [Pentru Domnu Radu - cel mai dur instructor auto] -> umor incolor.

 A fi prieten nu este sinonim cu a fi un servetel sociabil pe care apropiatii il folosesc atunci cand sunt bolnavi de viata. Deci, cum iti dai seama ca esti un prieten bun ? In cele ce urmeaza am insiruit cateva trasaturi , cu cat te identifici cu mai multe cu atat mai bine .

*Esti capabil sa ii spui verde in fata prietenului ca are o problema, chiar daca asta o sa-l scoata din zona de confort o  perioada. Poti aduce in subiect defectele lui si le puteti discuta de o asa maniera incat el sa stie ca e apreciat si ca problema cu care se confrunta nu suporta amanare.

*Esti capabil sa oferi fara sa astepti ceva in schimb. Trasatura asta poate deveni adanca in intelesuri, n-o inteleg pe deplin - asa cum o inteleg o explic.  Cand ii dai prietenului tau cel mai bun portia ta de cartofi prajiti si kebab te-ai astepta ca el sa-ti returneze favorul culinar cu un altul. Cand nu se intampla asta il acuzi ca incalca principiul reciprocitatii. Sa-ti spun un lucru, doar pentru ca tu faci lucrul corect nu inseamna ca asteparile pe care le ai fata de altii se vor adeveri. Intodeauna va exista o variabila asupra careia n-ai drepturi de admin s-o alterezi. M-am intins prea mult cu explicatia ?
Bun , inca putin (nu de alta dar e blogul meu si indiferenta) Ma gandesc in felul urmator -> Lucrul care ne raneste cel mai mult sunt asteptarile noastre. Nu zic ca asteptarile sun bune sau rele. Ele devin asa in functie de cata importanta le dam.

Exista 2 tipuri de asteptari 1. Ma astept ca tu sa fii simpatica si sa ai simtul umorului, adica sa razi la glumele mele ---si----daca asta nu se intampla paca paca, ma dezamagesti si imi esti antipatica

2.Ma astept sa fi fost mai atenta si mai grijulie . Cand nu se intampla asta asteparile nu-mi sunt indeplinite dar e in regula, starea mea de spirit nu e alterata de asteptari , doar de implinirea asteparilor. Neimplinirea lor nu ma supara pentru ca asteptarile mele nu cauta o finalitate absoluta.

Cam atat. In viitorul apropiat o sa continui cu **** si posibil sa mai sterg din*2  poate am crosetat prea mult pe subiect.

Inceputurile sunt simpatice , pana te ajung repercursiunile greselilor aferente biletelor cumparate la pret redus - mergem pe ideea "daca e prea simplu inseamna ca ai facut ceva gresit". Vorbesc aici despre inceputurile cu aroma de vanilie si gust de pelin.Despre inceputurile care sunt sortite amagirii, persiflarii sinelui.  Bun - gata cu atmosfera de plumb, poftim Bacovia.

Asta de fapt e inceputul articolului meu .Vrui sa va distrag atentia pentru un moment de la inceputuri de genul : cei mai multi oameni - de cele mai multe ori - se spune ca - si au scris articole pana la adanci batraneti.

Astazi am gresit, suficient cat sa-mi dau seama ca o greseala nu umbla niciodata acompaniata de vina, ea pastreaza in lesa si un catelus micut, fara pedigree insa .

Catelus pe nume 'M-am invatat minte'. Nu o sa continui pe subiect pentru ca 'M-am invatat minte' e catelusul meu si acum e bolnavior, abordare corecta zic eu.

O sa continui pe alt ton, un ton piperat cu scene deprinse dintr-o familie normala, de ce zic asta ? Pentru ca azi am avut impresia, sau cel putin vreau sa cred ca am vazut un cuplu cum isi incurajeaza odrasla. Si ce-i cu asta sau... ca sa continui aceasta depravare interogativa (exagerez...) De ce face asta obiectul interesului meu ?

Continui putin pe o nota autocompatimitoare, mai pe scurt, veti asista la un moment unic de  'ma autocompatimesc si asta ma ajuta ?'
Ideea este ca eu nu prea am avut parte de genul asta de incurajari si asta ei bine ma arunca pe banca de rezerve mai mereu. M-am simtit incomplet si invidios, bucuros ca exista si gelos ca nu in viata mea. Acea incurajare parentala care te conecteaza cu o pseudo-stare de bine si de euforie.

Cam atat cu acest rumegus narativ. Va multumesc !

Salut Prieteni, acest articol este pentru prieteniii care mi-au fost aproape atat in momentele bune cat si in cele mai putin bune, prietenii fara de care nu as fi crescut ca persoana. As vrea sa cuprind in acest articol toate gandurile bune si respectul pe care vi-l port. E primul articol de felul asta asa ca ar putea iesi dezastruos, cu toate astea nu uitati, sunteti Extraordinari !

Bun, primul prieten cu_care voi deschide aceasta scrisoare de multumire este Danut. he.

Danut prietene, incep prin a-ti multumi, pentru ce ? In primul rand pentru felul tau de a fi, pentru momentele cand esti calm si momentele cand esti incredibil de amuzant. Pentru momentele in care canti pe strada si momentele cand ...ei bine, canti in casa. Te apreciez pentru determinarea ta, nu mi te imaginam web designer si n-ai facut decat sa-mi demonstrezi contrariul. De la tine am invatat ce inseamna moralitatea si valorile intr-o relatie, atat de prietenie cat si cu veveritele. Doar tu stii ca-s momente, rare ce-i drept cand raman fara energie si tot asa apare cadrul perfect pentru a filosofa despre scorburi si alte vagauni. N-am gasit o incheiere adecvata asa ca na , paca paca (expresie plina de inteles Cristi )

Alex prietene, te salut ! Ia un loc :)   Tu m-ai surprins cu .. ei bine cu mai tot. Cand mi-ai povestit ca ai avut in plan sa-ti infiintezi o firma si aveai un plan de afaceri m-ai nenorocit. Si eu am avut planuri insa tu mi-ai demonstrat ca eram inca mic copil. De la tine am invatat sa clasific ramii dupa latenta si frecventa si am mai invatat despre relatia dintre placa video si procesor, evident n-am tinut minte.Esti un prieten cu bun simt, cumpatat si ai ambitie. Asta e lucru pe care toti il aveti in comun, de asta sunt sigur ca veti reusi in ce va propuneti. Am mai invatat si alte lucruri, cuvinte si expresii dar blogul asta nu e 18+ si n-as vrea sa-i dau lu Edi ocazia sa-si imbunatateasca repertoriul  .Te salut, respectele mele.


Cristi, tu esti cel din urma - asta pentru ca nah..danut e primul si alex la mijloc :)) Logica e imbatabila nu ? Te surclaseaza pur si simplu. E posibil sa fi exagerat cu gluma asta, n-o sa stim niciodata - asta pentru ca glumele n-au gura, nici lacrimile .  Bun - Fara alte comentarii incep.  La tine am vazut pentru prima oara cum arata ordinea, disciplina si cum se integreaza ele in viata de zi cu zi. Tu ai fost unitatea mea de masura pentru valorile astea. Mi-am dat seama ca la capitolul asta eram patetic si asta ma determina sa fiu mai disciplinat in activitatile si telurile mele.
O alta calitate care o apreciez la tine este cea de a contrazice, sau sa zic altfel - ai taria de caracter sa iti exprimi punctul de vedere si intelepciunea sa-l argumentezi fara a-ti impune parerea. Iti apreciez fermitatea si istetimea in exprimare si nu in ultimul rand glumele incolore, mereu geniale, he.


Ma gandesc sa pun si poze dar nu pot tine piept siroaielor de lacrimi si emotiilor care succed de obicei acestor elemente grafice.

Daca ai ajuns aici din intamplare te invit sa citesti mai intai partea I

"Atunci când o să fie mai dificil a suferi decât a schimba ceva, o să schimbi ceva." Marea mea suferinta cred ca era faptul ca nimeni nu imi intelegea suferinta. Pare un paradox. Nici eu nu o intelegeam dar credeam cu ardoare ca trebuie sa existe cineva pe lumea asta responsabil pentru nemultumirile mele; asemeni copiilor imaturi despre care vorbeam mai devreme. Este evident, eram inca copil, si acum mai sunt.Elementul perturbator era ca nu se mai afla langa mine persoana care sa remedieze totul. Persoana care detinea toate raspunsurile intrebarilor mele, rezolvarea oricarei probleme, afectiune nemasurata si neconditionata. De aici pana la o panica totala in viata mea a fost doar un pas.

    Ce poate aduce cu sine panica daca nu atacuri de panica? Stiti ce este mai chinuitor la ele? Faptul ca medicii constata ca le ai dar nu te ajuta cu nimic doar pentru ca nu reprezinta o boala, este o stare pe care ti-o induci singur dar care din pacate nu prea reusesti sa o combati singur. Nu vreau sa ma gandesc exact cate momente, luni sau ani am trait astfel fiindca as realiza cat timp am pierdut fara sa ma pot bucura de viata. Cert este ca aveau repercursiuni zilnice asupra vietii mele...Vorbesc la trecut acum fiindca a apus vremea cand imi lasam viata manipulata.


      Marea schimbare din viata mea consta in faptul ca am reusit sa inving atacurile de panica.Devenisem o persoana negativista, creand scenarii negative, astfel imi alimentam starea in care ma aflam, ba mai mult o agravam constant. Imi era atat de frica sa pierd...pe mine, pe cei dragi, controlul asupra lucrurilor, echilibrul. Si cand spun echilibrul ma refer la sensul propriu fiindca imi era frica sa mai merg singura pe strada, avand o ameteala constanta, imi era frica sa mai dorm, imi era atat de frica incat inima era intr-un galop continuu. Simteam ca nimeni nu intelegea prin ce treceam, mai ales cand eram sfatuita sa ma controlez singura! Cred ca asta era cel mai dureros.

        Stiam ca eu eram cea care imi induceam raul, nici nu stiu cum am constientizat asta dar stiam. Am vrut sa iau atitudine doar ca bugetul meu de atunci nu imi permitea ajutor de specialitate. Viata a continuat asa, impreuna cu raul acela pe care il caram neincetat dupa mine. Cu primii mei banuti am mers la psiholog. Oare daca nu credeam in ajutorul acelui om m-as mai fi vindecat de asa zisa mea 'boala'? Eu am crezut, inca de cand am pasit acolo eram sigura ca asa cum ar reusit sa-mi aduc atata rau voi reusi sa-mi aduc binele daca voi accepta ajutorul.

 Ma bucur ca am reusit sa mai gasesc in mine acea farama de optimism care sa ma scoata la suprafata si sunt sigura ca oricine o are, chiar daca experienta mea este nesemnificativa comparativ cu a altora.A fost prima noapte dupa foarte mult timp cand am avut un somn profund si odihnitor. Am simtit pur si simplu ca totul va fi bine...am simtit cum omul acela m-a ajutat sa alung ani de suferinta si de rau tinut captiv inauntrul meu doar fiindca a sustinut ca ma intelege si ca ma va ajuta sa ma ajut. Desi pana atunci eram dependenta de 2-3 pastile pe zi pentru palpitatii(cel mai frecvent mergeam la spital cu pulsul 130-140 batai pe minut) din acea zi am renuntat definitiv la ele.
   
    De aici am continuat cu alte cateva sedinte de consiliere care m-au invatat sa depasesc cauza suferintei, sa ma vindec, sa ma cunosc si nu in ultimul rand sa regasesc placere in lucrurile simple. La inceputul schimbarii este foarte greu deoarece este posibil sa cedam unor obiceiuri care ne pot intarzia sau care sa ne  determine sa renuntam,sa esum. Daca as fi mers doar o singura data raul s-ar fi intors,insa in timp am invatat sa-l tin deoparte.

    Am invatat ca de multe ori in viata e bine sa lasam pe cineva sa ne ajute oricat de puternici am fi,nu e o rusine...fie ca este un prieten,un membru al familiei,o persoana de incredere sau una de specialitate cum a fost in cazul meu psihologul.

Nu imi este rusine, sunt mandra de faptul ca cineva m-a determinat sa imi schimb viata!
         Deci,ce s-a schimbat si ce nu in existenta mea? Ei bine, eu m-am schimbat, dar au ramas amintiri, oameni dragi si din pacate goluri pe care nimeni nu le v-a putea umple, au ramas valori pe care nu le-am schimbat dar pe langa  care am
dobandit altele noi, au ramas pasiuni pe care le-am crescut odata cu mine, au ramas prietenii adevarate care s-au aliat cu schimbarile pentru a rezista.
       Undeva intre schimbare si constanta vad eu cheia...evolueaza permanent dar incearca sa ramai un om de valoare! Acesta este sfatul pe care imi permit sa vi-l ofer.
       Va multumesc!

Sunt mandru sa va anunt ca acest blog a cooptat o tanara_talent* .Va va surprinde simturile  cu un articol de senzatie despre evolutia personala. Fara alte introduceri si linguseli virtuale va prezint :

Ta Daaa !
Articolul :)

As compara schimbarea cu evolutia, cresterea interioara, de ce nu cu trezirea la realitate.Suntem obisniuti inca din copilarie ca atunci cand intampinam o problema cineva sa vina sa ne salveze; fara o implicare a noastra stim ca lucrurile trebuie sa mearga mai departe...ei bine schimbarea vine ca o maturizare, ca o responsalilizare asupra vietii pe care o traim. Stiti de ce trebuie sa fim dispusi la scihmbare? Pentru ca de foarte multe ori nu suntem intrebati daca suntem pregatiti pentru ceva diferit, pur si simplu inevitabilul se produce.

    Totodata putem asemuii schimbarile din viata noastra personala cu trecerile de la o stare de agregare la alta a materiei; de la solid la plasma,de la rezistenta la libertate,iar singura cale de a obtine libertatea este sa evoluam constant.

     Daca ar fi sa imi raspund intrebarii de la care am inceput sa scriu acest articol ("cum crezi ca erai acum 4 ani si cum esti acum, ce sa s-a schimbat si ce a ramas la fel?"), as incepe cu sfarsitul...sfarsitul intrebarii ce a ramas la fel?

Raspunsul sunt chiar eu, fiindca am invatat sa gasesc explicatiile tuturor intrebarilor la mine, eu detin tot ce imi trebuie. Stai..se pare ca toata fraza asta imi arata ca, de fapt, nu a ramas nimic la fel. Asa gandeam eu in urma cu 4 ani? Cred ca nu! Eram putin cam revoltata si pierduta. Ma obisnuisem sa gasesc un vinovat pentru toate lucrurile negative din viata mea. Desi acum am devenit mai optimista stiu ca erau destule probleme pe atunci, nu ma condamn pentru ceea ce am fost. Nici acum nu au disparut unele frustrari care imi provocau suferinta pe atunci, s-a schimbat doar perceptia mea asupra lor.