Toamna amintirilor...

Articol actualizat la 20.02.2014



       Toamna ! 

      
      Anotimp trist,anotimp molcom,ruginit ca acele ultime frunze aurii ce se tin cu indarjire de cea din umra gura de viata oferita de ramuri. 
   Dar gata ! Era timpul sa ma intorc acasa,acest parc nu imi mai ofera nimic nou.Cu pasi monotoni,calmi ce nu denota nici un gand ascuns sau in cele din urma...ce nu denota nimic ma las purtat de mirosul enigmatic si copilaresc al toamnei si ma indepartez incet dar sigur de acest loc ce si-a mentinut fala cat a putut.
     
        Ajuns la caldura dogoritoare a sobei ma cufund in ganduri,afara vantul ,prinzand curaj ca un mire in fata altarului,invita rand pe rand stoluri de frunze intr-un vals nebun.Cata agitatie ! Imi zic eu adormit,sedat de acest dans romantic dar totodata salbatic.Ma las in seama amintirilor,tablouri ce le pastram pentru a fi contemplate mai tarziu:

    Cand eram copil si ma infruptam din orele de joaca ce nu recunosteau neputinta egoului ci magia clipelor pe atunci eterne.
  Vara tocmai se terminase si pe atunci lucrul acesta era un motiv de o deceptie,tristete neinchipuita.Universul meu se contura acum prin nuante fade, prietenii mei se paleau  intr-o negura groasa,de nepatruns,cu toate totusi ca aveam sa-i vad desigur odata cu inceperea scolii.
    
      Dezamagit ,m-am lasat prada mormanului de frunze care stateau tolanite la umbra unui nuc.Imi placea senzatia aceea mai mult decat comoda pe care o descopeream,incepeam sa vad pentru prima oara in toamna ceva magic,ce ar putea lasa urme....sau poate nu.
     De pe mormanul de frunze,in sanul naturii percepeam realitatea in culori ce pareau insipide pana atunci,vedeam fumul grabit ce se ridica semet deasupra hornului si adierea usoara ce il invita semet,mincinos la o ultima imperechere..scena ce se repeta amagitor fara vreun final iar fumul gros se risipea odata cu aceea ultima adiere inselatoare.
    Vedeam padurea care-si intindea bratele obosita de atata truda creatoare,insa bratele ii erau acum goale.In cele din urma rodul lor s-a prapadit,vejtejit,preschimbat in nuante temperate de anotimpul in sine. 
      
          Era momentul meu de tihna,dar cel mai mult ma regaseam in contrastele ce prindeau forma norilor iar cerul era pentru mine un ultim refugiu ,un refugiu nepatat.
  Acea tenta azurie era asa pudica,inocenta ,era divin.
Imaginatia mea plutea,se sprijinea pe un plan nemaintalnit,eram fascinat ...

Esti bine dragul meu ?
     Intorc privirea si imi surprind sotia care ma contempla de departe cu  o feminitate si tandrete coplesitoare. 

  
Da scumpo,e doar toamna ce-mi rascoleste amintiri.



CONVERSATION

4 comentarii:

Se spune ca opinia ta conteaza si ca exista zana Commnent care iti asculta parerea si iti lasa un like sub perna inainte de culcare.

Back
to top