Mai sunt vr'o 20 de zile până-n bac,24 ar spuni unii mai
minutiosi în calcul. Vroiam să va vorbesc despre Bac şi rada rada dar nu-s
multe de spus,şi cu siguranţă nu-i un subiect interesant.
Experienţe recente care să incite imaginaţia respectiv
curiozitatea cititorului n-am. Încep să cred c-am păşit în vreun soi de vid
unde se perindă matematică şi 3-4 patrupede,respectiv 2-3 ore de net sau vreun
film rătăcit.
E şi vina mea,m-am sustras pe nesimţite din orice activitate
care implică socializare sau altfel de monologuri .Cu facebook-ul nu-i de
cochetat de mai bine de 3 luni,şi acum 3-4 zile am renunţat şi la ultima reţea
de socializare (se numeşte tagged). E posibil să-mi reactivez profilele peste
ceva timp dacă îmi schimb percepţia asupra persoanelor complexate care umblă
far' de lanţ p'acolo. Poftim aroganţă,ai zice tu !
De curând m-am reapucat de schiţat,desenat sau care-i numele
şi tot de curând am renunţat.Ieri mi-am sunat o parte din foştii colegi de
liceu şi nu mare mi-o fost mirarea să constat că au rămas tot nişte creaturi
amuzante,însă de data asta cu un iz ceva mai serios în voce. Acum stau pe
gânduri..dintre toţi e posibil că eu să mă fi schimbat cel mai puţin sau asta
îmi place să cred. De fapt ultima oară când am schimbat ceva prin caracterul
meu îmbibat în calmitate şi aroganţă o fost acum mai bine de 2-3 ani când după
o varianta mai nereuşită a unei relaţii o apărut the new eu, mai rece şi
distant cu variaţii de compasiune,ce-i drept sporadice.
Nu m-am schimbat cu toate că mi-aş dori să înlocuiesc câteva
piese în această maşinărie ruginită de ceva ploi. Mi-aş dori să renunţ la
aroganţă şi să comunic mai des cu persoanele din jurul meu. Înţelege ca să fi
înţeles,ar spune un gând efemer ce străbate camera în căutarea unui înţeles
concret. Îmi doresc să renunţ la o dependenţă care nu ţine de ţigară sau
alcool,şi nici măcar de dulciuri însă care mă ţine captiv de mai bine de 7-8
ani. Azi totuşi e a 3-a zi de când I'm free,and I'm feeling good.Sper că o
să-mi păstrez motivaţia suficient.
Se pot spune multe,se pare despre ultimele zile,ani din
viaţa mea. Însă puţine sunt de reţinut când rătăceam fără veun tel anume în
căutarea cuiva care să mă facă fericit. Când cauţi iubirea ai şanse mai mari să
dai ochii cu singurătatea din sufletul tău decât şanse de reuşită. Acum nu mai
caut,şi când o fac lumea îmi returnează doar rezultate irelevante. Prostii.
Trecând peste aspectele de caracter spiritual ..ei bine păi
cam atât.Mă retrag.Sper că o să formulez pe viitor titluri mai
elocvente..presupun totuşi că articolul poate fi considerat un
conglomerat,rezumat de gânduri conturate într-o dimineaţă târzie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Se spune ca opinia ta conteaza si ca exista zana Commnent care iti asculta parerea si iti lasa un like sub perna inainte de culcare.