Despre schimbarea personala - part two

Daca ai ajuns aici din intamplare te invit sa citesti mai intai partea I

"Atunci când o să fie mai dificil a suferi decât a schimba ceva, o să schimbi ceva." Marea mea suferinta cred ca era faptul ca nimeni nu imi intelegea suferinta. Pare un paradox. Nici eu nu o intelegeam dar credeam cu ardoare ca trebuie sa existe cineva pe lumea asta responsabil pentru nemultumirile mele; asemeni copiilor imaturi despre care vorbeam mai devreme. Este evident, eram inca copil, si acum mai sunt.Elementul perturbator era ca nu se mai afla langa mine persoana care sa remedieze totul. Persoana care detinea toate raspunsurile intrebarilor mele, rezolvarea oricarei probleme, afectiune nemasurata si neconditionata. De aici pana la o panica totala in viata mea a fost doar un pas.

    Ce poate aduce cu sine panica daca nu atacuri de panica? Stiti ce este mai chinuitor la ele? Faptul ca medicii constata ca le ai dar nu te ajuta cu nimic doar pentru ca nu reprezinta o boala, este o stare pe care ti-o induci singur dar care din pacate nu prea reusesti sa o combati singur. Nu vreau sa ma gandesc exact cate momente, luni sau ani am trait astfel fiindca as realiza cat timp am pierdut fara sa ma pot bucura de viata. Cert este ca aveau repercursiuni zilnice asupra vietii mele...Vorbesc la trecut acum fiindca a apus vremea cand imi lasam viata manipulata.


      Marea schimbare din viata mea consta in faptul ca am reusit sa inving atacurile de panica.Devenisem o persoana negativista, creand scenarii negative, astfel imi alimentam starea in care ma aflam, ba mai mult o agravam constant. Imi era atat de frica sa pierd...pe mine, pe cei dragi, controlul asupra lucrurilor, echilibrul. Si cand spun echilibrul ma refer la sensul propriu fiindca imi era frica sa mai merg singura pe strada, avand o ameteala constanta, imi era frica sa mai dorm, imi era atat de frica incat inima era intr-un galop continuu. Simteam ca nimeni nu intelegea prin ce treceam, mai ales cand eram sfatuita sa ma controlez singura! Cred ca asta era cel mai dureros.

        Stiam ca eu eram cea care imi induceam raul, nici nu stiu cum am constientizat asta dar stiam. Am vrut sa iau atitudine doar ca bugetul meu de atunci nu imi permitea ajutor de specialitate. Viata a continuat asa, impreuna cu raul acela pe care il caram neincetat dupa mine. Cu primii mei banuti am mers la psiholog. Oare daca nu credeam in ajutorul acelui om m-as mai fi vindecat de asa zisa mea 'boala'? Eu am crezut, inca de cand am pasit acolo eram sigura ca asa cum ar reusit sa-mi aduc atata rau voi reusi sa-mi aduc binele daca voi accepta ajutorul.

 Ma bucur ca am reusit sa mai gasesc in mine acea farama de optimism care sa ma scoata la suprafata si sunt sigura ca oricine o are, chiar daca experienta mea este nesemnificativa comparativ cu a altora.A fost prima noapte dupa foarte mult timp cand am avut un somn profund si odihnitor. Am simtit pur si simplu ca totul va fi bine...am simtit cum omul acela m-a ajutat sa alung ani de suferinta si de rau tinut captiv inauntrul meu doar fiindca a sustinut ca ma intelege si ca ma va ajuta sa ma ajut. Desi pana atunci eram dependenta de 2-3 pastile pe zi pentru palpitatii(cel mai frecvent mergeam la spital cu pulsul 130-140 batai pe minut) din acea zi am renuntat definitiv la ele.
   
    De aici am continuat cu alte cateva sedinte de consiliere care m-au invatat sa depasesc cauza suferintei, sa ma vindec, sa ma cunosc si nu in ultimul rand sa regasesc placere in lucrurile simple. La inceputul schimbarii este foarte greu deoarece este posibil sa cedam unor obiceiuri care ne pot intarzia sau care sa ne  determine sa renuntam,sa esum. Daca as fi mers doar o singura data raul s-ar fi intors,insa in timp am invatat sa-l tin deoparte.

    Am invatat ca de multe ori in viata e bine sa lasam pe cineva sa ne ajute oricat de puternici am fi,nu e o rusine...fie ca este un prieten,un membru al familiei,o persoana de incredere sau una de specialitate cum a fost in cazul meu psihologul.

Nu imi este rusine, sunt mandra de faptul ca cineva m-a determinat sa imi schimb viata!
         Deci,ce s-a schimbat si ce nu in existenta mea? Ei bine, eu m-am schimbat, dar au ramas amintiri, oameni dragi si din pacate goluri pe care nimeni nu le v-a putea umple, au ramas valori pe care nu le-am schimbat dar pe langa  care am
dobandit altele noi, au ramas pasiuni pe care le-am crescut odata cu mine, au ramas prietenii adevarate care s-au aliat cu schimbarile pentru a rezista.
       Undeva intre schimbare si constanta vad eu cheia...evolueaza permanent dar incearca sa ramai un om de valoare! Acesta este sfatul pe care imi permit sa vi-l ofer.
       Va multumesc!

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Se spune ca opinia ta conteaza si ca exista zana Commnent care iti asculta parerea si iti lasa un like sub perna inainte de culcare.

Back
to top